De la fereastra mea văd râul cu barcagii, rațe ( care uneori mă scoală dimineața din somn, dar nu mă supăr ) și dacă am noroc și lebede.
Toți vecinii mei fluieră ( în sensul că fredonează fluierând ) când sunt singuri pe coridor. Toți.
Mai toți vecinii mei sunt muzicali. Perete în perete cu mine e Edward Henderson. Studiază Muzică și trebuie din când în când să asculte vreun compozitor; alteori trebuie să exerseze la ceva ( cred că un keyboard ). În timpul liber nu ascultă niciodată muzică clasică. Doar Britpop, Alternativ și altele asemănătoare.
Peste drum/coridor e Nick Sutcliffe. Dacă ar fi român i-aș zice 'hahaleră', așa e doar o pușlama simpatică tipic britanică. A făcut și el Muzică trei ani de zile, acum e anul IV și face ... Management Studies. Nu mă întrebați cum vine asta. Nu-ți creează senzația că s-ar omorî cu munca, dar e în trupa de jazz a colegiului și din când exersează în acest sens. Undeva la etajul de dedesubt e Nick Compton, cooptat în aceeași trupă de jazz de Nick-ul de mai devreme.
Perete în perete cu Nick Sutcliffe e Hugh Burling, teologul nostru înțepat. Din când în când, când îl chinuie talentul, pune mâna pe chitară, cu rezultate îndoielnice.
În sfârșit, cineva la etajul de dedesubt are un violoncel ! Cel puțin asta e teoria mea. În orice caz, în după-amiezile de weekend cineva se tot chinuie ( și nu doar pe sine ) cu un instrument cu coarde și arcuș ( eu zic că violoncel ). Suspiciunea mea e că e unul din cei doi chinezi de la MIT ( exchange students ), e exact la ce te-ai aștepta de la un chinez. În orice caz, nu se poate spune că nu e pitoresc cu atâta muzică în jur.
Ca să termin cu vecinii, pe etajul meu mai e și Stephen Purvis, care vine de la Eton. Oh, my ! Din păcate nu e foarte comunicativ, cu mine cel puțin.
Englezii, ca mai toți europenii nordici, se dau în vânt după șlapi. Unul din marile mistere ale civilizației occidentale, văzute de civilizația orientală cel puțin. De ce șlapi ? De ce șlapi în luna octombrie ( și încă mai continuă ) ? De ce șlapi la pantaloni lungi ? Nu spune o înțelepciune bunicească că frigul te ia din jos în sus ? Probabil că le dă o senzație de libertate, deși trebuie să ai o puternică paranoia a libertății ca să faci așa ceva. Adevărul e că nu mai sunt prea mulți în șlapi la ora actuală, dar n-au dispărut totuși.
Trei lucruri nasoale care se spun despre Anglia nu sunt adevărate, cel puțin nu la Cambridge: vremea, mâncarea și femeile. Toate sunt foarte bune/frumoase ( vorbesc strict din experiența personală ). Mai ales mâncarea.
Citez din americanul David: "If McCain is elected president, I'm not going back there !"
În Cambridge, Biserica Angliei are mai multe lăcașe de cult decât credincioși. Și nu cred că e un specific local.
În biblioteca colegiului este o carte de ... Hai măi, că e simplu ! O carte de ... Bă, dă-o încolo că-i la mintea cocoșului. De ... Chiar vă dați bătuți ? Dumitru Berciu, duh ! Nu-i normal ? Să nu uit să o trag în poză cu proxima ocazie.
În pofida legendelor, în Anglia nu se bea ceai cu prăjituri. Se mănâncă prăjituri cu ceai. Prăjiturile ( tip chec sau cookies ) sunt cea mai mare glorie a Britanniei. Așa s-a construit Imperiul ( odihnească-se în pace ).
În Anglia e politicos să refuzi ceaiul dacă trebuie să ți-l facă altcineva. Asta provine din observație personală. Ceea ce înseamnă că cine a pus de ceai a pus degeaba.
Că veni vorba de Imperiu. Ideea că Imperiul s-a prăbușit e falsă. El există încă, dar s-a mutat în metropolă.
Nu vreau să mai văd chinezi. Ever again.
Mi s-a spus că am un nume foarte ciudat. De către cine ? Păi printre alții de către Iannish din Mauritius. Unii oameni nu au simțul ridicolului și cu asta basta.
De mai multe ori am fost întrebat cum de vorbesc engleza așa de bine. N-am știut ce să răspund ( în afară de "oh! I'm flattered" ). De fiecare dată îmi vine însă să întreb "De ce nu-l întrebi și pe indianul sau chinezul de-alături același lucru ?". Mă abțin totuși. India și Hong Kong-ul sunt suburbii ale Marii Britanii, eu în schimb vin din Mato Grosso.
Englezii stau prost la limbi străine în primul rând pentru că nu știu gramatică. Care pentru ei este o limbă străină în sine.
Cambridge e un oraș cumplit de fashionable. Până și eu suspin când văd anumite articole vestimentare la oameni. Cum ar fi vestele de tras peste cămașă. Sau paltoanele lungi cu fular atașat de pamplezir. Parcă e Brideshead Revisited ( apropo, o să încerc să închiriez filmul de la bibliotecă ).
În Cambridge și Macul ( ăla, evident ) e într-o casă veche și cochetă. O plăcere !
De la Universitatea din Poitiers se poate ajunge cu Erasmus la Cambridge. De la Poitiers !!! Om fi noi românii mai bătuți în cap, dar e și o doză mare de nedreptate, pe cuvântul meu. Noi cel puțin avem universități, ceea ce nu se poate spune despre Poitiers. De fapt mi se pare normal să nu poți ajunge de la București la Cambridge cu Erasmus, are și locul ăsta demnitatea lui. Dar de ce să se poată de la Poitiers ? Trebuie să ne luptăm pentru dreptul nostru de a vedea și capra vecinului moartă. Mors caprae vicini in aeternum !
Nu-mi vine să cred că sunt deja de două săptămâni aici. O să mai scriu.
1 comment:
Post a Comment